duminică, 3 octombrie 2010

Blestemul uriasilor


Blestemul uriasilor din creierii muntilor



Unul dintre cele mai raspindite mituri in Muntii Apuseni este cel al
uriasilor. Se spune din batrini ca Decebal a fost de acord sa- i lase sa
traiasca in Apuseni, linistiti, cu conditia ca acestia sa- i pazeasca
comorile. Mitul uriasilor parea ingropat o data cu batrinii care dispareau
de pe aceasta lume unul dupa celalalt. El a reinviat in urma unei
intimplari petrecute in zona satului hunedorean Ardeu, cu 30 de ani in
urma.
O seara de vara a anului 1974. La cariera de calcar de linga Ardeu,
toata lumea-si terminase treaba, mai putin doi barbati vigurosi care
continuau sa sape la 100 de metri distanta de cariera efectiva, pe coasta
dealului pe care este asezata si acum ruina unei cetatui dacice.
Unul dintre ei este Aurel Florea si are acum 72 de ani: Am tot dat cu
crampu' (tirnacopul - n.r.) pina cind am ajuns la aproape un metru adincime.
Apoi am dat sa mai scoatem pamintul cu lopetile. Ne-am vazut de treaba
linistiti cind am dat de ceva tare cu lopata. Am crezut c-o fi o oala cu
griu de pe vreme dacilor, ori cu bani, ca s-or mai gasit atitea oale si
cioburi pe Dealul Cetatuii. Apoi am curatat pamintul cu grija. N-o mai
trecut mult si, in loc sa scoatem la suprafata oala, am vazut ca era vorba
de un craniu de om mare rau de tot, cit un bostan sanatos. Ne-am speriat
rau de tot si l-am ingropat la loc, dupa care am sapat groapa mai incolo,
la doi metrii.
Aurel Florea si colegul sau s-au speriat pentru ca, in copilarie, au
auzit de blestemul uriasilor ce va cadea asupra celor care nu le vor lasa
copilul mort sa se odihneasca in pace: Sa nu mai aiba hodina in trup si
liniste in suflet, cum n-or mai avut cit or trait mama, tata si fratii
copilului de uriasi, dupa ce al mai mic dintre ei o murit ortavit de
oamenii.

Inapoi la originea legendei
Batrinii din Ardeu spun ca familia de uriasi din muntii de linga Ardeu a
fost insarcinata de Decebal sa pazeasca un plug de aur in marime naturala,
la care erau legati doi boi, tot din aur, si tot din marime naturala, piese
la care capetenia dacilor tinea tare mult si pe care le-a ascuns intr-o
pestera, a carei intrare a fost apoi
zidita. Povestea fiind transmisa din tata-n fiu, nescrisa insa niciodata,
nu se mai pastreaza prea multe amanunte legate de perioada istorica a
intimplarii, ci doar fapte. Mosnegii spun ca, aflind de comoara de sute de
kilograme de aur, un grup de flacai ce doreau sa devina bogati peste noapte
s-au incumetat in munti. Si-auluat cu ei sabii, coase, furci si tirnacoape, plus trei carute trase de
boi, ca sa aiba cu ce-si cara inapoi prada. Pestera era pazita, cu rindul,
de tatal si fiul cel mare din familia uriasilor. In ziua in care grupul de
pradatori a ajuns in aproape de pestera, de paza era fiul cel mare al
uriasilor. Cu mincare la el, parintii l-au trimis pe cel mai mic. Acesta a
uitat insa sa ia cu el si cele trei piini de care fratele sau avea nevoie ca
sa se sature. Infometat, flacaul urias i-ar fi spus celui mic: Ramii tu aici
ca eu ajung mai repede acasa si vin cu piine destula ca sa mincam amindoi.
Ceata de pradatori a ajuns la gura zidita a pesterii exact in intervalul in
care mezinul familiei de uriasi era singur. Acesta nu stia de ce si de cine
trebuie pazita intrarea in pestera. I-a vazut pe iomuletii agitindu-se cu
furcile si sabiile in preajma lui si a
crezut ca sint, de fapt, niste jucarii. Distrat la culme, mezinul nu a
observat cum, mai incolo, o alta parte din ceata a taiat un bou, a indesat
in el otrava, dupa care l-a intins in fata lui. Infometat, micul urias n-a
stat pe ginduri si s-a infruptat din mincarea otravita de oameni.

Urmele
Mezinul familiei de uriasi a murit la scurt timp. Pradatorii au apucat sa
sparga o parte din zidul care acoperea intrarea in pestera, dar dupa ce au
intrat, tavanul s-a prabusit peste ei. Toti au murit. Carutele cu boi au
ramas afara. Cind s-a intors flacaul urias, a ramas mut de durere. A alergat
insa pina acasa si i-a spus mamei sale ce s-a intimplat cu mezinul. Uriasa
n-a crezut pina cind nu a ajuns la locul cu pricina. A vazut ca cei care
i-au omorit copilul au fost inghititi de pamint, insa, inebunita de durere,
a inceput sa rascoleasca pamintul. Batrinii din Ardeu povestesc ca asa au
apaut dealurile isfirtecatei din zona si asa a fost scos la lumina calcarul
de calitate pe care, de veacuri l-au folosit apoi pentru a face var,
indeletnicirea lor de baza, pina in urma cu 20 de ani. Tot asa a aparut si
blesemul pe care l-ar fi rostit atunci strigind mama uriasilor, blestem de
care s-a temut si Aurel Florea cind a gasit si a ingropat la loc craniul
copilului de urias.

"Viermii pamintului"
Ultima data cind oamenii asezati in apropiere s-au intilnit cu uriasii ar
fi fost cu aproape 200 de ani in urma, povesteste Aurel Florea. Bunica
sotiei mele, spunea ca, mama ei, cind era copil, a mers cu parintii la arat
sus, pe o culme (aproape de locul in care se spune c-ar fi murit copilul de
urias - n.r). Deodata a venit un
urias, i-a luat pe toti in brate, cu tot cu plug si cu boi, si i-a dus
inapoi pe vale fara sa le faca insa nimic rau. Le-o zis numa' atit: Voi
sinteti viermii pamintului. Rascoliti pamintul in alta parte, nu aici!.

Credinta in supranatural
Alaturi de vilve, alte fiinte supranaturale in care inca mai cred batrinii
din comunitatile miniere ale Apusenilor, uriasii sint personaje cu puteri
supranaturale raspindite in credinta populara a zonei. Etnologul Marcel
Laptes explica aparitia si conservarea mitului uriasilor: iAcesti uriasi nu
erau personaje malefice. Ei ii pedepseau pe oameni daca acestia nu
respectau un anumit regim de viata si erau proprietari ai comorilor
naturii, pe care, desigur si le pazeau singuri. La comunitatile izolate, cum
sint cele din Apuseni, oamenii traiesc intr-un mediu al misterului si al
supranaturalului. Apropierea fata de natura a oamenilor de aici ii face mai
usor sa creada in astfel de forte. Oamenii din aceste sate au un cu totul
alt mod de a percepe mediul inconjurator. Pentru ei, absolut orice are viata
si fiecare element are rolul sau bine stabilit in Univers, de la ultimul fir
de iarba, pina la stelele de pe cer.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu